Mlaştina Hergheliei

„Mlaştina Hergheliei ... este un fost golf marin transformat în laguna si separat ulterior de mare prin cordoane de nisip.
Mlaştina a fost declarata rezervaţie naturală mixta, floristică si zoologică, în anul 2005; suprafaţa ei actuala fiind de 98 ha. În zona luciului de apă se află izvoare de apa mezotermale şi izvoare sulfuroase. Specificul acestei mlaştini eutrofe constă în prezenţa pe malurile sale a unui amestec de vegetatie higrofilă şi mezo-higrofilă cu vegetatie halofilă.
Rezervaţia este cunoscută însă mai ales pentru speciile de pasări care cuibăresc sau trec pe aici. Păsările pot folosi alternativ cele două ecosisteme învecinate (litoral şi lacustru), atât pentru odihnă cât şi pentru hrănire.
Cu toate că mlaștina se află în imediata apropiere a plajei aglomerate dintre statiunile Venus şi Saturn, în stufariș cuibăresc o serie de pasari acvatice: chire de balta (Sterna hirundo), cormorani mici (Phalacrocorax pygmaeus), lebede de vară (Cygnus olor), raţe mari (Anas platyrhynchos), raţe cu cap castaniu (Aythya ferina), gainuşe de baltă (Gallinula chloropus), lisite (Fulica atra), etc. Unele dintre ele, cum ar fi cormoranul mic, iernează aici în număr destul de mare.
Pasările acvatice nu sunt singurele care beneficiază de habitatul acestei mlaştini. În pasaj sunt numeroase speciile din ordinul Passeriformes care poposesc pe malurile ei sau îşi găsesc adăpost temporar în stufărisuri.” (Făgăraş, Gomoiu, Jianu, Skolka, Anastasiu si Cogălniceanu, 2008, pag. 43-44)
Pe lângă ecosistemul valoros, zona mlaştinii merita să fie cunoscută si pentru particularităţile geologice şi hidrologice, deosebite.
Cercetările geologice prin foraj au stabilit că mlaştina „pluteşte” deasupra unei depresiuni adânci de 48 m, adâncime la care s-a identificat baza calcaroasa. Pentru ca la nord şi la sud fata de mlastină, calcarele apar la numai caţiva metrii de suprafaţa, s-a ajuns la concluzia că depresiunea este o uriaşă dolină de prabuşire sau fundul unei vai carstice adânci.
După prăbusire, în cavitate s-a depus în timp, 40 m de argilă şi loessuri, iar acest proces s-a incheiat relativ recent, acum 15-20 de mii de ani. Dupa toate probabilitaţiile depresiunea nu s-a format cu mult timp inainte, posibil în timpul ultimei glaciaţiuni, cand nivelul mării a coborât cu peste 70 m, favorizând procesele de prabuşire carstică.
Deasupra argilei, datorită mediului mlaştinos, s-a format un strat de turba gros de 7 m. Turba de la Mangalia este slab fosilizata şi cu un continut mai redus de carbon, in schimb materialul celulozic este un excelent ingrasamant agricol şi o materie prima de baza pentru formarea namolului terapeutic. În depresiune există o rezervă de 9 milioane de tone de turbă, dar in prezent este interzisă exploatarea acesteia, din motive ce ţin de protejarea ecosistemului mlaştinii.
Zona a atras atenţia mai multor cercetatori, iar cei de la G.E.S.S. (Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice) au fost interesaţi şi au studiat izvoarele sulfuroase care alimentează mlaştina.
Iarna, la o plimbare pe lacul partial ingheţat, s-a constatat că in cateva puncte neingheţate se simţea un puternic miros de sulf şi deasupra apei se inalţau aburi. Aceste locuri semnalau faptul că pe fundul lacului se aflau izvoare cu apă termală şi sulfuroasă. In urma sondărilor şi a scufundărilor realizate s-au descoperit, la nivelul intregii mlastini, 25 de izvoare sulfuroase, cu un debit total estimat de 250 l/s, care pentru a ieşi la suprafată au săpat puţuri naturale prin stratul de argilă, puţuri care au adancimi cuprinse între 8 si 18 m.
Actuala mlaştina face parte dintr-o arie mai largă de apariţie a izvoarelor termale si sulfuroase, de-a lungul faliei Kara-Oban.