Poiana Costilei-taram de basm

Pornim din Busteni intr-o zi fierbinte de iulie pe traseul marcat cu triunghi rosu care are ca destinatie Pichetul Rosu si mai departe Cabana Malaiesti.
Noi fiind excursionisti de-o zi ne-am planificat o vizita in Poiana Costilei.
Drumul prin padure nu ne lasa sa ghicim cat de sus urca soarele pe cer, carand dupa el si gradele din termometre.
Varfurile brazilor doar ici si colo lasa sa se intrevada o licarire de lumina.
Urcusul sustinut alterneaza cu mersul agale pe carare.Dupa o vreme padurea se rareste si ajungem in Poiana Costilei ,destinatia noastra finala de weekend.Suntem obositi dar a meritat .
Poiana care se intinde la poalele muntilor e un loc mirific.
O explozie de culori iti incanta privirea:de la albul margaretelor si albastrul clopoteilor pana la diferitele tonuri de verde.Toate strajuite fiind de peretele muntelui maiestuos,impunator.
Soarele e sus si straluceste victorios .Razbate printre culmi de munte si varfuri de brazi care filtreaza lumina.
Racoarea muntelui se razboieste cu caldura soarelui si din lupta asta noi suntem cei ce castiga:o caldura racoroasa care invioreaza.
Am senzatia ca am nimerit intr-un taram de basm.Tot astept ca din padurea ce tiveste poienita sa apara personaje de poveste.
Este timpul pentru un binemeritat popas si un picnic cu prietenii.Ne asezam langa vechea stana dezafectata.Doi brazi maiestuosi strajuiesc masa de lemn de langa stana.
Ne tolanim in iarba grasa presarata de flori si privim cerul incredibil de albastru.
Asta-i un colt din Romania care-mi place !Un colt de rai ramas curat probabil pentru ca nu-l strabate (inca) nici o sosea.
Iar cei ca noi care ajung aici suntem recunoscatori pentru oaza asta de liniste,infuzia asta de oxigen,pentru sentimentul de fericire care–l incercam.
Dupa amiaza,cu teama de a nu-l intalni pe Mos Martin, ne intoarcem pe acelasi drum catre Busteni.