Izbucul Tăuz

15.Jul.2011 . Postata de Calina Ramona pentru Garda de Sus , regiunea  Transilvania|
#Romanians are smart
Ieșisem cu cortul într-un week-end la Scărișoara. Vineri am ajuns, sâmbătă am făcut un traseu până la Ghețar, fiind campați la câțiva kilometrii amonte de el, iar duminică am luat la pas drumul. Văzusem, undeva mai jos un indicator către Izbucul Tăuz. Nu prea știam despre ce este vorba. Un localnic ne-a explicat ”Iese apa de sub stâncă, dar e adânc rău, a și murit un om acolo”. Nu știam, nu înțelegeam, deoarece nu mai vazusem niciodată. Am ajuns la indicator, iar cărarea care se deschidea în fața noastră era de o frumusețe rară. Din păcate nu e loc aici pentru a posta toate imaginile surprinse. Ceva anuța dinainte minunea la care urma să luăm parte. Cărarea șerpuia pe malul apei. Trecem un pod solid din lemn. Răcoarea muntelui față de arșița de pe drum ne dă un sentiment plăcut. Mai trecem o dată pârâul repede și rece iar poteca se termină. În fața noastră parcă era un lac la baza unei stânci MARI, înalte. Ne uităm în spate, pârârul curgea în ropote, în față o stâncă și un mic lac în fața ei și atât. Începem să întelegem cum stânca ne dădea apa. Era minunat. Ochiul de apă era extrem de calm, nimic nu m-ar fi duc cu gândul ca, de dedesupt, apa poate să iasă cu așa putere. Liniștea locului pacea care îți era transmisă de acel ochi de apă era minunat. Am plecat de acolo cu senimentul că orice este posibil, obosiți după un sfârșit de săptămână plin de lucruri frumoase, dar și încărcați cu multă energie pentru săptămânile de lucru care vor urma.

Ulterior am aflat că adâncimea tăuzului este de 90m și este cel mai mare din România.
Acest fenomen este specific formațiunilor calcaroase, întâlnindu-se foarte des în apuseni.
121
76
- Aici nu exista loc pentru negativism. Lucrurile sunt faine sau foarte faine
La linkul http://romania.infoturism.ro/articol.php?id=585 este imaginea Izbucului cu pricina! Hai la vot! Ionut
Postat de Ionut la data 15.Jul.2011 13:46
Comenteaza si tu!
Nume

Adresa de mail   * adresa de mail nu va fi publicata

Comentariu

Parteneri
Cautari populare: Cazare Moeciu | Cazare Sighisoara | Cazare Vama Veche | Cazare Sibiu


Termeni si conditii