Judetul Prahova este situat pe pantele sudice ale Carpatilor, nu departe de curbura, avand o suprafata de 4.694 kmp si peste 873.000 locuitori (o densitate de 184,9 locuitori/kmp, fiind al doilea dupa Bucuresti din acest punct de vedere). Locuitorii judetului sunt grupati in 100 de localitati: 2 municipii, 12 orase si 86 comune.
Resedinta administrativa a judetului este Ploiesti, cu aproximativ 300.000 locuitori, situat la 60 km nord departare de Bucuresti si 40 km distanta de Aeroportul Otopeni. Prima mentiune documentara a localitatii dateaza din anul 1503; actul de nastere al orasului este considerat, insa, documentul emis de Mihai Viteazul in 1597, prin care Ploiesti-ul era declarat targ domnesc, devenind, totodata, un centru militar.
Ploiesti-ul s-a dezvoltat datorita pozitiei sale geografice si, in special, datorita petrolului sau…. Este vorba de unul dintre cele mai importante centre de extractie si tehnologie petrochimica din lume. Amanunte despre toate acestea se pot afla la Muzeul Petrolului.
"Muzeul Ceasurilor" constituie, de asemenea, un punct de atractie pentru turisti.
Totusi, in judetul Prahova, cea mai importanta activitate, desfasurata de-a lungul timpului, a fost si a ramas turismul.
El a fost botezat dupa raul Prahova, in al carui bazin superior si mijlociu se afla situat, ca si dupa frumoasa si faimoasa Vale a Prahovei, una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Romania. Usor accesibila, atat cu trenul, cat si pe cale rutiera, la o distanta relativ mica de capitala tarii, aceasta este deosebit de frumoasa si dispune de numeroase amenajari turistice.
Este compusa dintr-un sirag de localitati turistice: Sinaia, Busteni, Breaza, Campina, Comarnic, Azuga – apartinand de judetul Prahova si Predeal apartinand judetului Brasov.
De asemenea Valea Teleajenului si Valea Slanicului, cu statiunile lor renumite (Valenii de Munte, Cheia, Slanic) completeaza potentialul turistic al acestui judet. Fiecare statiune prezinta particularitatile sale si propriile facilitati de cazare si tratament.
Sinaia, Perla carpatilor, este situata la 1000 de m altitudine. Punctul pricipal de atractie al acesteia este Castelul Peles, construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, in stil germanic, si are 160 camere si valoroase coletii de arta, arme si mobilier. Manastirea Sinaia, construita intre 1695-1796 in stil brancovenesc este un adevarat muzeu cu manuscrise si opere de arta valoroase.
Statiunea Busteni este situata pe Valea Prahovei, la 135 km departare de Bucuresti, intre Vf. Caraiman (2.284 m deasupra nivelului marii) si Vf. Cosila (2.489 m altitudine).
Azuga, situata pe drumul national la 15 km de Busteni, este cunoscuta inca din secolul al XIII-lea ca loc de tratament datorita apelor sale minerale.
Valenii de Munte este situat pe Valea Teleajenului si inconjurat de dealuri acoperite cu paduri, cunoscut datorita Universitatii de Vara "Nicolae Iorga" care reuneste oameni de stiinta din Romania si de peste hotare.
Slanic, situat pe Valea Slanicului, la 400 m deasupra nivelului marii, este renumit pentru terapia cu aerosoli si helioterapie in mina de sare, una dintre cele mai mari din Europa.
Situata in partea superioara a judetului Prahova, Valea Prahovei este dominata de abruptul versantilor de est ai muntilor Bucegi, care iau forma unui amfiteatru dispus in semicerc, atingand 2505 m in varful Omu.
Tipul predominant de relief este cel litologic. Pe conglomerate si gresii, in urma oscilatiilor climaterice si a eroziunii eoliene, s-au format: Babele, Ciupercile si Sfinxul.
In privinta climei, aceasta zona se inscrie in conditiile generale ale climatului de munte, cu temperaturi medii anuale de 0-6°C, precipitatii abundente (1000-1200 mm/an) si vanturi puternice.
Ca si flora, din oricare punct al zonei Valea Prahovei ne putem da seama de insiruirea esentelor lemnoase care compun covorul vegetal al acestei zone. Iarna, mai bine ca oricand, se poate distinge padurea de foioase (fag, anin, carpen, alun) de padurea de conifere.
Sub stancile Sfanta Ana si sub stancile de la Poiana Stanii se poate admira o specie rara de rasinoase: tisa (Taxus Baccata), avand lemnul trandafiriu, mirositor si tare si frunzele lungi, inguste, lucitoare si otravitoare. Acest arbust poate atinge uneori varsta de o mie de ani.
Pe Cumpatul, pe Piscul Cainelui si in Valea lui Bogdan se poate admira laricele sau zada, remarcabil prin frunzisul sau straveziu si gingas de un verde fragil. Pana la altitudinea de 1400 m predomina fagul, urmeaza apoi o zona de tranzitie de fag si brad pana la altitudinea de aproximativ 1600 m, de la care inaltime in sus predomina coniferele.
De la 1800 m incep sa apara pasunile alpine formate din plante ierboase (gentiene, garoafe) si plante lemnoase (rododendronul, afinul). De asemenea, la aceasta altitudine apare si renumita floare de colt, ocrotita de lege ca monument al naturii.
In etajul alpin inferior, sunt foarte raspandite tufisurile care ocupa mari suprafete si sunt alcatuite din jneapan si anin de munte.
Cel mai indraznet si magnific ramane insa relieful care este pe cat de variat, pe atat de frumos.
Nimic nu se compara cu un rasarit de soare la munte, cu provocarea Bucegilor, cu sclipirea si scartaitul zapezii sub bocanc!
Relieful carstic al muntilor Bucegi s-a dezvoltat pe seama calcarelor si apare sub forma de chei, pesteri, lapiezuri, hornuri, marmite etc. acest fapt fiind si cheia raspunsului la intrebarea: De ce este atat de dezvoltata turistic aceasta zona ?
Pentru ca aici turistul are cu ce sa se delecteze, are ce sa vada - atat in Valea Prahovei cat si in imprejurimile sale.
Nu se plictiseste! Timpul nu pare sa doarma niciodata aici!
Eu cred ca Dumnezeu iubeste acest loc mai mult decat altele!
Pe Valea Prahovei, principalele structuri de agrement sunt:
Partiile de schi, partiile pentru sanii, partiile pentru bob;
Mijloacele de transport pe cablu: telescaunul, teleschiul, telecabina;
Patinoarele artificiale;
Potecile si punctele de belvedere;
Insa..., daca muntele va oboseste, vi se deschid o alta sumedenie de variante in orasele si localitatile din imprejurimi: castele, manastiri, biblioteci, biserici, monumente, case memoriale, muzee: Monumentul Crucea Eroilor din Caraiman (Prahova, Busteni), Manastirea Brebu (Prahova, Brebu), Monumentul Ultima Grenada (Prahova Busteni), Palatul Culturii (din Ploiesti) (Prahova Ploiesti), Casa Memoriala Cezar Petrescu (Prahova, Busteni), Casa Domneasca Matei Basarab (Prahova, Brebu), Colectia Etnografica (in Posada), Muzeul Bogdan Petriceicu Hasdeu (Prahova, Campina), Muzeul de Stiinte ale Naturii (Prahova, Ploiesti), Muzeul P