Statiunea Baile Olanesti este situata intr-o zona balneoturistica de o mare frumusete, Valea Oltului, de o parte si de alta a Paraului Olanesti, la o altitudine de 450 metri, in centrul unei mici depresiuni intracolinare a Carpatilor Meridionali, deschisa in sud si inchisa la nord si vest de crestele calcaroase ale muntilor Capatinii. Este strabatuta de o vale pitoreasca, inconjurata de bogate paduri de foioase si lipsita total de surse de poluare.