Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai..

...asa am simtit cand am ajuns in Bucovina.. ca am nimerit in Rai... Toate satele acelea cu porti magice, cu gospodarii ingrijite, toate peisajele de poveste, cu dealuri blande si campii frumos parcelate, cu soare cald, prietenos.. Aerul stralucea acolo oferindu-se sa-i respiri lumina, sa te umpli si tu de culoarea lui neasemuita... Pana sa merg in Bucovina nu intelegeam de ce Stefan cel Mare e si Sfant. In definitiv stiam ca a fost un mare domnitor, ca s-a luptat pentru Moldova si pentru neam..Asta nu te face neaparat sfant.. erou.. da!... Mai stiam si ca nu era tocmai usa de biserica.. un motiv in plus sa cred ca s-a exagerat! Cat este de important sa fii acolo, sa vezi si sa cunosti locurile, povestile, dovezile! Dupa ce am vizitat manastirile de aici am inteles.. Am simtit in fiecare piatra, in fiecare zid dorinta voievodului de a afirma identitatea crestina a poporului sau.. Am inteles ca bisericile astea nu se doreau urme ale victoriilor sale, a trecerii sale prin viata Moldovei, nici ofrande, ci, pur si simplu pietre de temelie pentru credinta moldovenilor.. Habar nu am ce au gandit ceilalti, dar eu, in fata pietrei funerare a marelui domn nu am stiut decat sa ma rog, cu ochii in lacrimi, sa primim sansa de a avea, din nou, mari conducatori! Si inca mai sper ca dorinta mea a fost auzita si, undeva .. se plamadeste aluatul vrajit din care acestia vor aparea... Am avut privilegiul sa primesc cateva informatii de la preotul ce se ingrijea de biserica Patrauti! Stiti vorba aceea.."omul sfiinteste locul".. Acest parinte stia sa atraga asupra lacasului o aura miraculoasa.. Cuvintele si modul in care erau rostite erau iubire pura..impartasita cu placere unor necunoscuti, trecatori vremelnici prin acele locuri, amintindu-ne ca - macar numai pentru atat - si tot merita sa vietuiesti!..